Copiii au nevoi de creștere, nevoi care sunt unice și variate în același timp. Terapia prin joc este folosită ca formă de terapie prin care copii cu probleme emoționale și de dezvoltare pot ajunge să depășească experiențele negative cu care se confruntă (Landreth, 2002). Jocul permite copiilor să-și lărgească înțelegerea și atenția în câmpul propriilor experiențe și facilitează procese precum insight-urile, învățare, rezolvarea de probleme, modalitățile de a face față stresului.

Jocul este esențial pentru ca copiii să se dezvolte fizic, emoțional și social. Este mediul de exprimare primar și natural pentru copii. Încurajează imaginația, încrederea și concentrarea. Îi ajută pe copii să învețe lumea lor în continuă expansiune.

Jocul poate fi folosit pentru a stabili o relație cu un copil. Aceasta le permite să pună sentimente în „cuvinte” – jocul de cuvinte. Poate fi folosit in terapie atunci când vorbele nu au efect și nu funcționează - cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai puțin probabil ca vorbele să fie utilizate. Copiii pot avea probleme nerezolvate care, dacă sunt puse în formă verbală, ar putea fi copleșitoare. Cu toate acestea, atunci când copiii pun în act prin intermediul jocurilor diferite probleme, se poate să-i ajute să se detensioneze.

Scopul terapiei prin joc este de a scadea acele dificultati emotionale si comportamentale care interfereaza cu functionarea normala a copilului. Inerenta acestui scop este imbunatatirea comunicarii si intelegerii dintre copil si parinti.

Alte scopuri includ: imbunatatirea exprimarii verbale, abilitatii de auto-observare, a controlului impulsurilor, gasirea unor modalitati de adaptare la frustrare si anxietate, imbunatatirea capacitatii de incredere si relationare.

Terapia prin joc este utilizata cu copii, pentru a-i ajuta sa exprime, iar experiența spitalului este una copleșitoare pentru copii, însă într-un mediu structurat, cu jocuri si jucarii puse la dispozitie de catre terapeut, care observa comportamentul, afectivitatea si limbajul copilului pentru a intelege gandurile, sentimentele. Ajutarea copiilor în scopul câștigării unei puteri interioare, să-și exploreze resursele interne, și de asemenea îi învață pe aceștia să-și acceseze resursele necesare din exterior tocmai în scopul de a face față afecțiunilor fizice cu care se confruntă. Ulterior să ia decizii și să se simtă responsabili pentru propria viață, în același timp având capacitatea de a accepta ce nu poate fi schimbat în propriul mediu sau în familie.

Copiii sunt capabili să se coordoneze prin joc și deoarece dezvoltarea limbajului rămâne în urma dezvoltării lor cognitive, copiii sunt capabili să-și comunice experiențele prin propriul joc (Landreth, 2002). Utilizarea jucăriilor atent selectate este esențială pentru a permite copiilor să-și transfere sentimentele asupra obiectelor, mai degrabă decât asupra oamenilor. Acest lucru este mai puțin amenințător pentru copii și le permite să se simtă în siguranță și să nu devină prea copleșiți de acțiunile lor, deoarece acțiunile lor au pas în fantezie. Prin acest proces simbolic de „acțiune”, copiii se îndreaptă către o rezoluție interioară și sunt mai capabili să facă față sau să se adapteze la probleme, iar in cazul copiilor cu afecțiuni oncologice. (Landreth, 2002).

Prin procesul de joacă se extinde expresia de sine a copilul. Copiii sunt capabili să exploreze necunoscutul în timp se resimt siguranța în cadrul relației de terapie prin joc. Landreth descrie una dintre funcțiile majore ale terapiei prin joc, și anume, un proces în care copiii sunt capabili să schimbe ceea ce poate fi manevrabil în realitate, prin intermediul jocului simbolic,  în situații mai ușor de gestionat. Acest proces permite copiilor să învețe să facă față realității printr-o explorare autodirijată (Landreth, 2002).

Obiectivele acestui tip de terapie includ: dezvoltarea unui concept de sine mai pozitiv, asumarea unei responsabilități mai mari,  implicarea în luarea deciziilor, sentimentul de control, confruntarea, dezvoltarea unei surse interne de evaluare și încrederea în sine.
 
Bibliografie:
Landreth, G. (2002) Play therapy: The art of the relationship (2nd ed.). New York: Brunner-Routledge

Mihaela Stoica, terapeut ocupational