Casa Părinților P.A.V.E.L.
Pentru stabilirea diagnosticului, investigații de tipul RMN/ PET - CT sau biopsie, pacientul este spitalizat în sistem ambulatoriu și nu poate fi internat în spital în formă continuă. Deasemnea, sunt situații când pacientul este spitalizat, urmeaza un tratament sever sau este supus unei intervenții chirurgicale majore, cum ar fi amputația unui membru, eliminarea unei tumori sau transplant, si atunci, tatăl sau alt membru al familie trebuie să fie alături de cei aflați în spital, mama si copilul bolnav.
De multe ori un pacient nou ajunge prea târziu la spital și nu mai poate fi internat din cauze obiective. Un pacient care este supus unei proceduri medicale care necesită un bilet de trimitere prin CNAS, de tipul PET – CT, RMN sau biopsie, nu poate fi spitalizat în regim continuu și are nevoie de cazare.
Casa Părinților P.A.V.E.L.
De cele mai multe ori copiii și tinerii sunt însoțiți de cel puțin un părinte și/sau alți membri ai familiei cum ar fi bunici sau frați mai mari.
Mulți dintre insotitorii pacientilor au fost nevoiți să doarmă în holurile spitalelor sau în automobile parcate lângă unitatea sanitară. Asociația P.A.V.E.L . a răspuns concret la această problemă încă din 10 octombrie 1998, când a deschis primul spatiu din tara (un apartament), cu un caracter social și intitulat sugestiv Casa Părinților, apartament destinat cazării gratuite a copiilor, tinerilor și apaținătorilor veniți din provincie pentru investigații medicale sau controale de evaluare a stării de sănătate.
Încă din 1998, Asociația P.A.V.E.L. a ajutat anual între 180 și 390 de pacienți și însoțitori. În fiecare an au fost asigurate între 660 și 1400 nopți de cazare gratuită pentru copii și tineri veniți pentru proceduri medicale complexe, inclusiv evaluări pentru transplant la Spitalul de Urgența pentru Copii MS Curie, la Clinica de nerochirugie a Spitalului Bagdasar Arseni, la Institutul Oncologic București și la Institutul Clinic Fundeni.
Apartamentul asociației poate caza gratuit, în fiecare zi,intre 6 si 12 persoane în condiții decente, adică având acces la bucatarie utilată cu toate echipamentele necesare pentru gătit și păstrat hrana în siguranță, mașina de spălat, televizor, bibiliotecă și wi-fi.
Acest apartament a fost un punct permanent de ospitalitate pentru copii și părinți veniți din toate colțurile țării, a fost o ușă deschisă pentru părinți disperați și dezorientați, a fost și este un loc cald, primitor și dătător de speranță.
Casa Părinților a fost un model și pentru alte case /locuințe destinate copiilor veniți în București pentru investigații medicale, proceduri și intervenții de specialitate sau urmărire a pacientului post –terapeutică, locații deschise mai tarziu de catre alte organizații după modelul propus de Asociația P.A.V.E.L.
Grupul țintă este compus din copii si tineri cu boli oncologice, boli rare dar și părinți/aparținători ai acestora.
În ultimii ani, beneficiarii acestui proiect au legătură cu Spitalul de Urgențe pentru Copii MS Curie, cu Clinica de nerochirugie a Spitalului Bagdasar Arseni, cu Institutul Oncologic București și Institutul Clinic Fundeni. De menționat ca benficiarii cu boli cronice, istoric oncologic și operații de ablație totală sunt obligați să efectueze tratamente/controale și analize în mod regulat, si care necesită spitalizare în ambulatoriu lunar, trimestial, semestrial sau anual.
Unii vin pentru prima data, alții sunt în situația în care vin de la un spital și se îndreaptă spre altul deoarece mai trebuie făcut altceva înainte de chimioterapie /radioterapie; unii recidivează și așteaptă un nou tratament iar alții așteaptă să plece în strainătate pentru tratamentul salvator.
De asemenea, Casa Părinților a fost gazdă pentru copii și aparținători înainte de plecarea în tabere și evenimente organizate în țară sau străinătate.
Copiii și părinți sau rude apropiate, cu toții găsesc un refugiu sau un loc de respiro înainte și după perioada de spitalizare, înainte sau după aflarea unui rezultat medical pozitiv sau negativ.
Beneficiarii direcți pot relaționa cu specialiști și voluntari angrenați în furnizarea și dezvoltarea serviciilor sociale în mod direct, telefonic sau prin intermediul canalelor de social media. Beneficiarii mai vechi și mai noi cunosc acest proiect de la profesioniștii asociației care lucreaza permanent în spitale sau de pe paginile de internet/facebook ale asociației.
Scopul general al proiectului îl constituie asigurarea unui loc de cazare rezonabil pentru pacient și aparținător care vin periodic la investigații, controale post-terapeutice, re-evaluări oncologice, pregătiri transplant, tratamente în ambulatoriu, etc.
Proiectul include și o componenta de suport pentru membrii familiei /aparținători ai pacienților aflați în spital cu internare continua. Perioada de cazare poate fi de la 1 zi până la 5 zile pentru pacient și însoțitor (uneori si mai mult in functie de durata investigatiilor) sau, 1-2 membri de familie care au membri de familie în unul din spitalele sau clincile incluse în proiect.
Daca raman locuri libere in Casa Parintilor, temporar sunt acceptati pentru cazare si pacienti adulti, care se pot ingriji singuri, prioritate avand familiile cu copii bolnavi.
Pentru cazare se face programare prin asistentii sociali ai Asociatiei P.A.V.E.L. si/sau administratorul Casei P.A.V.E.L.. (vezi Contact)