STIRI

Asociația P.A.V.E.L. anunță încheierea cu succes a proiectului „Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”
2024-02-02

   

Asociația P.A.V.E.L. anunță încheierea cu succes a proiectului

Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”

București, 30 ianuarie 2024 - Asociația P.A.V.E.L. – asociația părinților care au copii bolnavi de cancer, a derulat în cursul anului 2023, cu sprijin financiar din partea Fundației United Way România, al patrulea an al proiectului „Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”. Scopul proiectului a fost creșterea speranței de viață a pacienților cu cancer, copii și tineri, prin informare și prin oferirea unor servicii complexe socio-psiho-educaționale, complementare celor medicale. Accesibilitatea la serviciile medicale de bază a crescut, iar pacienții și însoțitorii lor și-au îmbunătățit capacitatea psihoemoțională de a face față bolii și problemelor pe care aceasta le implică.

Beneficiarii acestui proiect au fost 747 copii şi tineri diagnosticaţi cu o afecțiune oncologică, cu vârste cuprinse între 0 și 26 ani, pacienţi ai Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti şi ai Institutului Clinic Fundeni (secţiile de oncopediatrie și hematologie pediatrică).

citeste stirea »
310 de copii și tineri și-au continuat școala, în ciuda spitalizării, datorită susținerii primite în cadrul proiectului Școala de Spital - Școala pentru toți
2022-02-13

Logo BRD           Logo PAVEL

Asociatia P.A.V.E.L. – asociația părinților care au copii bolnavi de cancer a asigurat, pentru 310 copii și adolescenți, accesul la educație pe durata spitalizării lor continue sau ambulatorie în 3 clinici oncologice din București, în cadrul proiectului Școala de Spital – Școala pentru Toți. În cadrul acestui program a fost de asemenea facilitată reintegrarea socială și educațională pentru 310 de copii/ adolescenți, care vor putea astfel continua/ reîncepe procesul educațional în școala de domiciliu. În plus, aproximativ 300  părinți/aparținători au fost susținuți și implicați în procesul continuu al educației copiilor și adolescenților cu cerințe educaționale speciale.

citeste stirea »
„Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”
2022-01-27

  logo UW  PAVEL logo                 

Asociația P.A.V.E.L. anunță încheierea cu succes a proiectului

Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”

București, 27 ianuarie 2022 - Asociația P.A.V.E.L. – asociația părinților care au copii bolnavi de cancer, a derulat în cursul anului 2021, cu sprijin financiar din partea Fundației United Way România, al doilea an al proiectului „Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”. Scopul proiectului a fost creșterea speranței de viață a pacienților cu cancer, copii și tineri, prin informare și prin oferirea unor servicii complexe socio-psiho-educaționale, complementare celor medicale. Accesibilitatea la serviciile medicale de bază a crescut, iar pacienții și însoțitorii lor și-au îmbunătățit capacitatea psihoemoțională de a face față bolii.

Beneficiarii acestui proiect au fost 732 copii şi tineri diagnosticaţi cu o afecțiune oncologică, cu vârste cuprinse între 0 și 26 ani, pacienţi ai Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti şi ai Institutului Clinic Fundeni (secţiile de oncopediatrie și hematologie pediatrică).

citeste stirea »
Directionati pana la 3,5 % catre Asociatia P.A.V.E.L.!
2021-04-23

25 mai 2022 – ultima zi de depunere a Formularului 230!

Datorita modificarilor legislative, acum puteti redirectiona pana la 3,5 % din impozitul pe venit catre Asociatia P.A.V.E.L. deoarece este FURNIZOR ACREDITAT DE SERVICII SOCIALE.

Cei 3,5 % din impozitul pe venit directionati de d-voastra catre Asociatia P.A.V.E.L. pot ajuta la:

- furnizare de materiale informative privind preventia, depistarea precoce si tratamentul cancerului;

- gazduirea gratuita a pacientilor si / sau insotitorilor acestora pe perioada spitalizarii;

- furnizarea de suport material si financiar familiilor copiilor bolnavi, dar si altor pacienti bolnavi de cancer - in functie de posibilitati (proteze ortopedice, acoperirea costurilor unor analize sau servicii medicale, scaune mobile, plata unor medicamente,..);

- pentru a face legatura intre familiile copiilor bolnavi (la solicitarea lor) si diferite clinici de peste hotare, in vederea efectuarii unui tratament sau a unei operatii, in cazuri deosebite;

- organizarea de evenimente pentru copiii spitalizati si supravietuitori, in si in afara spitalelor;

- terapie prin joc si arta la sectiile de oncologie si hematologie pediatrica si scoala de spital;

- consilierea psihologica a pacientilor si familiilor;

- lobby si advocacy pentru drepturile pacientilor cu cancer.

Scopul nostru este sa contribuim la schimbarea in bine a conditiilor de tratament si viata a acestor copii si tineri.

citeste stirea »
Vezi aici toate stirile »

SERVICIILE DE SĂNĂTATE DIN ROMÂNIA ÎN DOMENIUL ONCOLOGIEI PEDIATRICE

Instituții Medicale

BUCUREȘTI

  • Institutul Oncologic “Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”, Secția de oncologie pediatrică

Adresa: Șoseaua Fundeni, Nr. 252, Sector 2, București

Tel: 021.227.1000/021.227.1001, interior 1204 (medic șef de secție), interior 1514 (cameră de gardă), interior 1551 (asistentă șefă/secretariat)

E-mail: office@iob.ro Web: www.iob.ro

 

  • Spitalul Clinic Fundeni București, Clinica de Pediatrie

Adresa: Șoseaua Fundeni, Nr. 258, clădirea A, etaj 6 și 7, Sector 2

Telefon centrală:  021.275.05.00/021.275.07.00 – interior 1105

E-mail: secretariat@icfundeni.ro

Web: www.icfundeni.ro; http://icfundeni.ro/sectia-clinica-pediatrie/ 

 

  • Departamentul de Hemato-Oncologie și Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni

Adresa: Șoseaua Fundeni, Nr. 258, Sector 2, București

Tel: 021.318.04.00/ 401, 402, 425, 426, 427

Web: www.icfundeni.ro

 

  • Spitalul clinic de urgență pentru copii “Maria Sklodowska Curie”

Adresa: Bd. Constantin Brâncoveanu, nr. 20, sector 4, București

Tel: 021.460.30.26; 021.460.42.60 (centrală); 021.461.10.16

Interioare secții: Pediatrie I - 254, Pediatrie II - 251, Pediatrie III - 249

E-mail: spital@mscurie.ro Web: www.mscurie.ro

 

  • Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”

Compartimentul Hematologie – Oncologie Pediatrică

Adresa: Bd. Iancu de Hunedoara, nr. 30-32, Sector 1

Tel: 0213.169.366 (centrală), 0213.169.372

Web: spitalulgrigorealexandrescu.ro

 

BRAȘOV

  • Spitalul clinic de copii Brașov. Clinica III pediatrie

Compartiment de hemato-oncologie pediatrică

Adresa: Str. Nicopole, nr. 45, Brașov  Tel: 0268.415.130, interior 151

 

CLUJ NAPOCA

  • Institutul Oncologic “Prof. Dr. I. Chiricuță”

Adresa: Str. Republicii nr 34-36, cod 400015, Cluj-Napoca

Tel: 0264.598.362, 0264.450.753, 0264.598.363 0264.598.364, 0264.591.281, 0264.450.753 (Birou informații) 0264.592.766, 0264.598.606 Secția de Hematologie

Web: www.iocn.ro 

 

  • Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii Cluj-Napoca

Adresa: Str. Moților nr. 68, cod poștal: 200200

Tel: 0264.597.706/ 197.706/ 199.463, Clinică Pediatrie Axente Iancu: 140, 144, 145 interior, Clinică Pediatrie 2: 0264.532.216, 0264.590.478 

E-mail: it@spitcocluj.ro Web: www.spitcocluj.ro

 

CONSTANȚA

  • Spitalul Județean Clinic de Urgență

Adresa: Str.Tomis 145, Constanța, 900591

Tel/fax: 0241.699.009, 0241.503.151 (urgențe pediatrie), 0241.503.143, 0241.503.403 (pediatrie), 0241.503.326 (oncologie)

Web: www.spitalulconstanta.ro

 

CRAIOVA

  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova

Clinica a II-a pediatrie, compartiment oncopediatrie

Adresa: Craiova, str. Tabaci, nr. 1, 200642

Tel: 0251.502.200 (centrala spitalului)

E-mail: scjuc.craiova@gmail.com Web: www.scjuc.ro

 

IAȘI

  • Spitalul de Urgență pentru Copii "Sf. Maria"- secția de hematologie și oncologie pediatrică

Adresa: str. Vasile Lupu nr. 62, cod 700309, Iași 

Tel: 0232/264.266 /129, 0232.264.266 (centrală)

Email: sp_sfmaria_iasi@yahoo.com  Web: www.sfmaria-iasi.ro

 

ORADEA 

  • Spitalul Clinic Municipal “Dr. Gavril Curteanu”, clinica de pediatrie, departamentul de oncohematologie

Adresa: Str. Corneliu Coposu nr. 12, Oradea, jud. Bihor

Tel: 0359.803.800 Web: www.scmo.ro

 

TÂRGU MUREȘ

  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș – Secția pediatrie

Adresa: Târgu Mureș, Str. Gheorghe Marinescu, nr. 50

Tel: 0372.653.100, 0265.212.111, (centrală), 147 interior pediatrie

Web: www.spitalmures.ro

 

  • Spitalul Clinic Județean Mureș – Secția clinică pediatrie

Adresa: Str. Gheorghe Marinescu, nr. 38, Tg. Mureș

Tel:  0265.214.411, 0365.882.645, 0365.882.642

Web: www.spitaljudeteanmures.ro/servicii-medicale/sectii-si-compartimente/sectia-clinica-pediatrie.

 

TIMIȘOARA

  • Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”

Adresa: Str. Dr. Iosif Nemoianu, nr. 2, Timișoara

Tel: 0256.203.303, 0256.203.356, (ambulanță pediatrie), 0256.203.394 (centrală clinică I pediatrie)

Web: www.spital-copii-timisoara.info

 

  • Clinica III - Compartimentul de Onco-hematologie și Transplant Medularal Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”

Adresa: str. Nemoianu, nr.2, Timișoara

Tel: 0256.203.373       

Evenimente
  Aprilie 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
01 02 03 04 05 06 07
08 09 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 01 02 03 04 05
06 07 08 09 10 11 12
calendar evenimente
Ne gasesti:
DONATII

Puteti dona astfel:

- on line, puteti dona accesand link-ul:

sau prin

               

- directionand pana la 3,5 % din impozitul pe venit catre Asociatia P.A.V.E.L. (cu FORMULAR 230) pana la 25 mai 2024.
- directionand 20% din impozitul pe profit al unei companiei, impozit pe care il datoreaza Statului catre Asociatia P.A.V.E.L. (prin CONTRACT DE SPONSORIZARE)
- in conturile Asociatiei P.A.V.E.L., conturi afisate pe site-ul www.asociatiapavel.ro.
- prin voluntariat
- implicandu-va in proiectele sau campaniile sustinute de Asociatia P.A.V.E.L.

Click aici
Directionarea a 20% din impozitul pe profit

Directionarea a 20% din impozitul pe profit se face prin CONTRACT DE SPONSORIZARE intre companie si Asociatia P.A.V.E.L., pentru a sustine proiectele sau programele Asociatiei P.A.V.E.L. sau un copil sau tanar bolnav de cancer.
Avantaje:
1. Nu va costa nimic.
2. Companiile detin controlul fondurilor, transparenta.
3. Companiile pot influenta gestionarea fondurilor.
Ajutati Asociatia P.A.V.E.L. semnand un contract de sponsorizare trimestrial si astfel directionati 20% din impozitul pe profit datorat Statului catre copiii bolnavi de cancer din România.
Puteti decide cum pot fi investiti banii d-voastra! Puteti face diferenta! Aveti un cuvant de spus!

Click aici
Centru de Resurse si Servicii P.A.V.E.L.

Centrul de Resurse si Servicii P.A.V.E.L. a fost infiintat in anul 2007.

Obiectivul Centrului de Resurse si Servicii PAVEL il constituie ajutarea familiilor cu copii bolnavi de cancer, leucemie sau anemii grave, prin oferirea gratuita de servicii de informare, suport si consiliere psiho-sociala, terapie prin joc si arta, kinetoterapie si terapie Snoezellen, gazduirea gratuita a unui parinte cu sau fara copil - in perioada de tratament a copilului in Bucuresti, TelVerde (Cancer Helpline 0 800 800 421), organizarea de evenimente pentru copii si tineri in si in afara spitalelor,..

Click aici
Parteneri:
Sponsori: