|
STIRI
Asociația P.A.V.E.L. anunță încheierea cu succes a proiectului „Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”
2024-02-02
Asociația P.A.V.E.L. anunță încheierea cu succes a proiectului
„Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”
București, 30 ianuarie 2024 - Asociația P.A.V.E.L. – asociația părinților care au copii bolnavi de cancer, a derulat în cursul anului 2023, cu sprijin financiar din partea Fundației United Way România, al patrulea an al proiectului „Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”. Scopul proiectului a fost creșterea speranței de viață a pacienților cu cancer, copii și tineri, prin informare și prin oferirea unor servicii complexe socio-psiho-educaționale, complementare celor medicale. Accesibilitatea la serviciile medicale de bază a crescut, iar pacienții și însoțitorii lor și-au îmbunătățit capacitatea psihoemoțională de a face față bolii și problemelor pe care aceasta le implică.
Beneficiarii acestui proiect au fost 747 copii şi tineri diagnosticaţi cu o afecțiune oncologică, cu vârste cuprinse între 0 și 26 ani, pacienţi ai Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti şi ai Institutului Clinic Fundeni (secţiile de oncopediatrie și hematologie pediatrică).
citeste stirea »
„Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”
2022-01-27
Asociația P.A.V.E.L. anunță încheierea cu succes a proiectului
„Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”
București, 27 ianuarie 2022 - Asociația P.A.V.E.L. – asociația părinților care au copii bolnavi de cancer, a derulat în cursul anului 2021, cu sprijin financiar din partea Fundației United Way România, al doilea an al proiectului „Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”. Scopul proiectului a fost creșterea speranței de viață a pacienților cu cancer, copii și tineri, prin informare și prin oferirea unor servicii complexe socio-psiho-educaționale, complementare celor medicale. Accesibilitatea la serviciile medicale de bază a crescut, iar pacienții și însoțitorii lor și-au îmbunătățit capacitatea psihoemoțională de a face față bolii.
Beneficiarii acestui proiect au fost 732 copii şi tineri diagnosticaţi cu o afecțiune oncologică, cu vârste cuprinse între 0 și 26 ani, pacienţi ai Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti şi ai Institutului Clinic Fundeni (secţiile de oncopediatrie și hematologie pediatrică).
citeste stirea »
Directionati pana la 3,5 % catre Asociatia P.A.V.E.L.!
2021-04-23
25 mai 2022 – ultima zi de depunere a Formularului 230!
Datorita modificarilor legislative, acum puteti redirectiona pana la 3,5 % din impozitul pe venit catre Asociatia P.A.V.E.L. deoarece este FURNIZOR ACREDITAT DE SERVICII SOCIALE.
Cei 3,5 % din impozitul pe venit directionati de d-voastra catre Asociatia P.A.V.E.L. pot ajuta la:
- furnizare de materiale informative privind preventia, depistarea precoce si tratamentul cancerului;
- gazduirea gratuita a pacientilor si / sau insotitorilor acestora pe perioada spitalizarii;
- furnizarea de suport material si financiar familiilor copiilor bolnavi, dar si altor pacienti bolnavi de cancer - in functie de posibilitati (proteze ortopedice, acoperirea costurilor unor analize sau servicii medicale, scaune mobile, plata unor medicamente,..);
- pentru a face legatura intre familiile copiilor bolnavi (la solicitarea lor) si diferite clinici de peste hotare, in vederea efectuarii unui tratament sau a unei operatii, in cazuri deosebite;
- organizarea de evenimente pentru copiii spitalizati si supravietuitori, in si in afara spitalelor;
- terapie prin joc si arta la sectiile de oncologie si hematologie pediatrica si scoala de spital;
- consilierea psihologica a pacientilor si familiilor;
- lobby si advocacy pentru drepturile pacientilor cu cancer.
Scopul nostru este sa contribuim la schimbarea in bine a conditiilor de tratament si viata a acestor copii si tineri.
citeste stirea »
Vezi aici toate stirile »
Titlul stirii lorem ipsum
10-04-2016
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit,
sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.
Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris
nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis aute irure dolor in
reprehenderit in voluptate velit esse cillum dolore eu fugiat nulla
pariatur.
citeste stirea »
Future projects
- to continue the actual projects and services and to keep the team of specialists
- to acquire a house with garden for a camp and relaxation house for children and young people with cancer, for survivors and their families, in a nice countryside area, near mountains and forests. Sometimes, this house could be used also as a holiday place for adult cancer patients. This camp could be used also for international camps for survivors. Its cost would be minimum 70,000 USD.
- to acquire a house with at least 6 rooms, near the complex of hospitals Fundeni -for free acommodation and activities for families coming at treatment with their children in Bucharest, but also for other activities as counselling, play and art therapy, hospital school,.. Its cost would be about 200.000 USD.
- to continue the hospital school program for the children and young people, long hospitalized and who, because they can not attend the regular school program, they don't have the chance for a better future and also, they loose the contact with their friends; to continue the hospital school program means to employ teachers who would help the children to continue their studies.
How you may help?
Donations in money, for projects of the Association P.A.V.E.L., you may pay through bank transpher (with or without sponsorship contract):
-into the accounts of P.A.V.E.L. Association, using any of the next accounts: ROL: RO21BTRLRONCRT0P47818408
USD: RO14BTRLUSDCRT0P47818402
EURO: RO17BTRLEURCRT0P47818404
CHF: RO82BTRLCHFCRT0P47818401
GBP: RO66BTRLGBPCRT0P47818401
Account holder: Association P.A.V.E.L. Name of bank: TRANSILVANIA, branch BASARABIA Address bank: Bvd. Basarabia, Sector 3, Bucharest, Romania SWIFT/sorting code/aba/chips: BTRLRO22.
or in–kinds, donating different goods necessary for activities and projects, children, families, hospitals, organizing and/or participating at events and attracting funds for our organization, helping our team as volunteers, …
We are grateful to our supporters, volunteers and to each and every single donors!
|
|
Evenimente
Lu |
Ma |
Mi |
Jo |
Vi |
Sa |
Du |
26 |
27 |
28 |
29 |
01 |
02 |
03 |
04 |
05 |
06 |
07 |
08 |
09 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
18 |
19 |
20 |
21 |
22 |
23 |
24 |
25 |
26 |
27 |
28 |
29 |
30 |
31 |
01 |
02 |
03 |
04 |
05 |
06 |
07 |
calendar evenimente
|